Renunțarea la clasa zero și prelungirea gimnaziului până în clasa a IX-a. Ecaterina Andronescu pune în dezbatere modificarea sistemului de învățământ

Renunțarea la clasa zero și prelungirea gimnaziului până în clasa a IX-a. Ecaterina Andronescu pune în dezbatere modificarea sistemului de învățământ
Publicat: 29/03/2019, 16:17

Ministrul a avertizat că propunerile sale, lansate la evenimentul „Educația ne unește, vineri, în aula Bibliotecii Central Universitate, nu sunt definitive și că vor suferi modificări, după ce vor fi supuse dezbaterii publice.

Potrivit propunerii sale, evaluările naționale ar urma să aibă loc în clasa a III-a și la clasa a VI-a, iar clasa a IX-a va deveni clasă de gimnaziu

„Și legea spune foarte clar „clasă pregătitoare”. În realitate, majoritatea o numește „clasa zero”. Mă amărăște că este „clasa zero” intrată în mentalul colectiv. De aceea putem să-i spunem prima clasă din învățământul primar”, a declarat vineri Ecaterina Andronescu.

Ministrul Educației a explicat cum va arăta, în viziunea proprie, supusă „ameliorărilor” structura sistemului de învățământ.

„În acest moment, învățământul professional este până la clasa pregătitoare – în propunerea noastră clasa pregătitoare devine clasa I, se continua cu celelalte clase, deci 9 clase intră în ciclul gimnazial și urmează apoi ciclul de învățământ care profesionalizează – și numesc aici școala profesională și liceul tehnologic – și celelalte trei variante de programe de învățământ liceal vocaționale: de științe socio-umaniste, de științe exacte”, a explicat Ecaterina Andronescu.

Ea a explicat de ce a făcut aceste propuneri de modificare prin contextualizare la situația actuală și a explicat că, în cazul în care propunerea sa va deveni lege, ministerul va fi obligat să ofere manuale gratuite pentru ultimele două clase de liceu.

„De la clasa pregătitoare până în clasa a X-a avem învățământ obligatoriu. E prevăzut de lege în acest moment. A trecut o lege prin camera decizională, prin Senat, care a adăugat învățământului obligatoriu de 11 clase acum, pentru că clasa pregătitoare nu este numerotată între cele 11 clase, Senatul a adăugat acum doi ani din învățământul preșcolar, grupa mijlocie și grupa mare și ultimii doi ani din învățământul liceal. Asta nu înseamnă că nu vom avea rute de profesionalizare mult mai devreme după cele 13 clase (…) În ceea ce privește ultimele două clase de liceu, practic, cine a început liceul nu s-a oprit la clasa a zecea, a mers și a finalizat liceul. Ceea ce trebuie să facem noi este să intervenim cu un suport material suplimentar pentru că, de exemplu, ultimele două clase de liceu nu primeau manuale gratuite. Dacă legea aceasta va fi promulgată, atunci vom avea și această obligație pe care ministerul va trebui să și-o asume pentru că va fi prevăzută de lege”, a mai explicat ministrul.

Ea a dat asigurări că introducerea, la nivelul învățământului obligatoriu, a ultimilor doi ani de grădiniță va beneficia și susținerea prin construcția de grădinițe.

„Dacă aceasta este legea acum noi trebuie să ne pregătim. Cum ne pregătim să introducem în învățământul obligatoriu ultimii doi ani de grădiniță, grupa mijlocie și grupa mare? Păi, în primul rând, prin construcția de grădinițe. Avem la minister un proiect de 380 de grădinițe. MDR derulează, din fonduri europene și din PNDL 1 și PNDL 2 peste 2300 de creșe și grădinițe în așa fel încât să-i putem prinde în învățământul obligatoriu pe cei mai mici”, a mai spus ministrul.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Suma incredibilă cheltuită de Putin în doar 5 zile pentru a ataca Ucraina. Un spion...
Pensie de 100.000 de lei pe lună după recalculare. Ce meserie a avut românul care...
GALERIE FOTO. Jordan Chiles, imagini incendiare, în bikini, în plin scandal cu medalia Anei Bărbosu
SPECIAL 50 de ani de la apariția filmului „Păcală“, poznașul care a cucerit toate generațiile
Bogdan de la Ploiești a făcut, în sfârșit, anunțul despre copiii lui! Manelistul a ținut...
Găștile criminale au aruncat vestul Europei în haos: cocaină, răpiri, tortură și asasinate la comandă...
A murit la plajă! Vedeta de 41 de ani s-a prăbușit, pur și simplu, pe...
Pensia URIAȘĂ pe care o primește Monica Tatoiu după recalculare. Fosta afaceristă, despre suma pe...
Ce se întâmplă cu facturile la curent din 2025. Burduja: Acei români să primească un...
Șocant de ce a murit de fapt Sorin Nazîru, la 16 ani! 'Paracetamol și apă...
Mai multe localități din județul Constanța au rămas fără apă din cauza furtunilor care au...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Italienii au venit în România să ne arate cum se fabrică Dacia Duster: un adevărat...
SUA lovesc dur Statul Islamic în Irak: 15 membri ai grupării teroriste ucişi
PRIMUL lucru pe care-l pierdem când îmbătrânim
S-a mai stins o stea! A murit marea doamnă a filmului: Una din cele mai...
Zodia care își va schimba viața. Sunt șanse mari să se îmbogățească
Ce a ales Diandra să facă cu tatuajul identic cu al lui Andrei. Ispita nu...
Unde sunt, de fapt, Alexandra și Luiza. Monstrul din Caracal a spus totul!
Cum a reușit Geta Sterp să scape de coșuri? „Fetelor, dacă vreți să aveți un...
Caz cutremurător în Maramureș. O femeie și-a ucis cu sânge rece soacra prin sugrumare. Cadavrul...
BANCUL ZILEI. Vizita la spital l-a lăsat pe Bulă fără apetit sexual: Nu înțelegem!
Este posibil ca NASA să fi creat accidental prima ploaie de meteori cauzată de om